SOG-TIM RO |
Co-crearea de valori în domeniul traficului de persoane și al refugiaților
Acesta este un chestionar academic intereuropean, cu finanțare din partea Comisiei Europene, al cărui scop este investigarea modelului inovării sociale, precum și a abilităților necesare specialiștilor preocupați de soluționarea optimă a problemelor generate de criza refugiaților și a traficului de persoane.
Rezultatele obținute în urma aplicării chestionarului vor fi utilizate pentru a crea o platformă de formare de tip incubator, destinată organizațiilor non-profit și antreprenorilor sociali care sunt sau intenționează să fie activi în aceste domenii.
Ați fost ales să participați la acest studiu, datorită poziției pe care o dețineți în organizație, respectiv pentru activitatea dumneavoastră în ariile menționate. Drept recompensă pentru cooperarea dumneavoastră, suntem onorați să vă oferim o sponsorizare, în procent de 100%, pentru a participa în programul nostru de formare educațională ”Social Growth for Trafficking and Immigration - SOG-TIM”, care va începe pe data de 15 ianuarie 2018 (dacă sunt îndeplinite condițiile de participare). La finalul chestionarului, vă rugam să accesați, prin deschiderea unei noi ferestre, link-ul de înregistrare la programul de formare SOG-TIM. Pentru mai multe informații privind trainingul nostru accesați programul. În semn de recunoștință, vă punem la dispoziție rezultatele obținute după completarea chestionarul integral.
Toate informațiile obținute se vor trata cu maximă confidențialitate și anonimitate, acestea fiind protejate prin Codul de Etică al Universității Brunel.
Completarea chestionarului nu va dura mai mult de 15 minute.
Va asigurăm că nu există răspunsuri corecte sau greșite la niciuna dintre întrebări, de aceea vă rugăm să răspundeți spontan.
Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru contribuția dumneavoastră!
Pentru orice neclaritate, nu ezitați să contactați echipa de cercetare academică a proiectului SOG-TIM la: contact@ngo.socialgrowthhub.com
Mai multe informații despre proiectul SOG-TIM puteți obține dacă accesați pagina Web sau ne urmăriți pe Facebook